Când oferim prea mult și evoluăm prea puțin

Cât de ciudat sună să-ți dorești să scapi de o calitate anume? Mă tot întreb asta și nu știu dacă este o situație absurdă sau, de fapt, un rezultat al frustrărilor care apar din când în când.

Dacă ar fi să mă întâlnesc cu mine însămi, cea de acum câțiva ani, m-aș întreba de ce nu sunt ca acum, de ce tratez lucrurile atât de superficial, de ce îmi este mai greu când vine vorba de interacțiunea cu ceilalți. Cum aș putea să nu empatizez (da, despre calitatea asta vorbesc) cu oamenii? Nu am un răspuns concret nici pentru aceste întrebări, dar știu sigur că lucrurile s-au schimbat între timp. Astăzi sunt atât de empatică, încât am momente în care îmi pare rău de ceea ce se întâmplă ulterior. Nu este nimic greșit în a fi empatic, ci în a transforma empatia într-o slăbiciune (suprasolicitare, evitarea unui „nu” etc). Aa, să nu uit! Ar mai fi o calitate pe care n-aș omite-o în contextul ăsta - dedicarea - pentru că, aparent, cele două au o legătură destul de mare (dacă ești dedicat, dar nu destul de empatic, lucrurile funcționează mai greu; la fel și invers).

Am reușit să realizez în ultimele luni foarte multe lucruri și, recunosc, am simțit să sunt într-o continuă evoluție. Totuși, mi-am dat seama că în această evoluție pot să-mi pun piedică singură, pentru că ajung să interacționez cu persoane care să nu mă înțeleagă. Aș spune că este chiar vina mea. Noi singuri alegem printre ce oameni să stăm. Ne asumăm lucruri grele, din dorința de a ne autodepăși. Trist este că ni le asumăm pentru a primi validarea altora. Ne raportăm la acești oameni și ne dorim rezultate. Rezultatele astea nu apar uneori, din păcate. Cel puțin nu așa cum ni le imaginăm. În timp, evoluția se transformă în eșec.

Au fost momente în care m-am descurajat total. Uneori poate fi un context aiurea, alteori pot fi oamenii. Sunt oameni care nu intenționează neapărat să te descurajeze, doar că au modul lor de a-și spune punctul de vedere și tu accepți în felul tău acea părere. Într-o perioadă am avut parte de un eșec destul de mare și mi-am dat seama cât de mult rău ne facem nouă înșine punându-ne la îndoailă valorile și capacitățile. Simțeam că pe zi ce trece mai pierdeam câte ceva. Mă vedeam atât de inutilă într-o lume atât de mare, cu oameni atât de indiferenți. Chiar și așa, continuam să dau vina pe mine. Nu era de ajuns că treceam printr-un eșec... Mai veneau și altele din urmă.

Când vine vorba de empatie și dedicare, greșeala mea este că ofer prea multă înțelegere oamenilor care nu sunt capabili să te înțeleagă și ei. În ritmul ăsta ajungi să nu mai evoluezi, să ai momente în care vrei să renunți la visurile și planurile tale și îți pierzi încrederea în alții. Mi s-a întâmplat de atâtea ori să empatizez cu oamenii mai mult decât trebuie, dar am continuat să fac la fel. M-am învățat să am parte și de recunoțintă, și de o palmă peste ochi. Totuși, cred că este greu să treci prin ceva de genul ăsta și atunci când lucrurile nu merg prea bine, și atunci când reușești.

Ce ne afectează atunci când reușim? Atitudinea altora. Mulțumirea de sine pe care o avem dispare pur și simplu și rămânem cu lipsă de recunoștință, critici, păreri greșite. Cu alte cuvinte, lucruri pe care nu le merităm. Trebuie să învățăm să ne oferim mai mult, să spunem că merităm mai mult. Atât timp cât oferim și avem motivația de a realiza ceva spre a evolua și spre a-i ajuta pe alții, chiar nu este cazul să primim în schimb indiferență (sau răutate). Totuși, le putem primi. Posibilitatea este mare în lumea în care trăim. Problema este că așa nu vom putea evolua niciodată, pentru că ne-am afla într-o continuă dezamăgire. Eu am încercat să mă bucur de ceea ce am făcut, fără să iau în calcul partea rea a situației, dar nu este suficient. Acel rău tot există și ne consumă energia cu fiecare pas pe care îl facem. Așa ajung să mă întreb de ce mă străduiesc atât de mult pentru alții, de ce primesc în schimb lucruri pe care nu le merit, de ce eu muncesc atât de mult pentru ceva și nu sunt apreciată. Te simți de parcă nimănui nu-i pasă de eforturile tale. 

Am încercat să profit de anumite oportunități pentru a mă dezvolta și am primit un șut în fund, dar sper la mai bine. Mai pare absurdă întrebarea mea de la început? Chiar și așa, n-ar trebui să renunțăm la a oferi, ci să ne punem pe primul loc (măcar câteodată).

                                                                                                                    Ne citim curând!