Ce aș fi vrut să știu în timpul facultății

Când am creat acest blog, abia ce intrasem la facultate și, pentru că în ultimele luni am simțit nevoia să scriu ceva aici, m-am gândit să revin cu câteva lucruri care, adunate, reprezintă experiența anilor de facultate. Recunosc că au fost multe momente în care voiam să postez un nou articol, doar că nu se așezau niciodată cuvintele și, oricât de mult mă străduiam, rămâneam cu un document ce urma să fie abandonat.

La sfârșitul fiecărui articol v-am spus că ne citim curând și, într-adevăr, acest „curând” s-a transformat într-o perioadă foarte lungă, dar mă bazez pe faptul că totul se întâmplă cu un motiv. Sper că voi reuși să împărtășesc aceste gânduri cu voi la momentul potrivit, mai ales pentru că începuturile sunt grele și, de foarte multe ori, creează confuzie. Tocmai de aici și îndoiala cu privire la ceea ce ne dorim, ceea ce știm să facem. În orice caz, eu vreau să subliniez prin acest articol că, dincolo de tot ce îți poate oferi o facultate la nivel profesional, contează să simți că o etapă de acest fel a lăsat ceva bun în urmă (indiferent dacă ești singura persoană care își poate da seama de asta sau nu).

 

Este ok să o iei de la capăt, dacă așa simți

Există facultăți care nu îți oferă un viitor sigur, prestabilit. Și aici este de înțeles de ce. Tocmai de aceea o mulțime de oameni aleg să lucreze în alte domenii: fie pentru că nu se regăsesc în cel pe care l-au studiat, fie pentru că nu au reușit să găsească jobul pe care și-l doreau. Important este să nu te pierzi în căutarea drumului potrivit, mai ales dacă începi să te confrunți cu anumite frustrări. Frustrări există nu doar în situații de genul acesta, ci și atunci când nu intri la facultatea (sau specializarea) pe care ți-ai dorit-o. Oricât de greu ar fi să vezi partea bună într-un astfel de context, trebuie să accepți lucrurile așa cum sunt. Nu știi niciodată cât de mult poate conta o schimbare de planuri sau, de ce nu, o experiență constructivă.

A conștientiza că o facultate (nu) este pentru tine reprezintă un pas foarte important. Nimeni nu trebuie să fie judecat, indiferent dacă alege să continue sau să renunțe, în cazul în care nu se regăsește în domeniul pe care îl studiază. Dacă privim lucrurile din altă perspectivă, este destul de greu să faci ceea ce-ți dorești cu adevărat atunci când nu ai la bază studiile necesare. Chiar și așa, toți pașii pe care îi parcurge o persoană în evoluția sa educațională ar trebui să țină de decizia ei (și atât). Sunt o mulțime de cazuri în care studenții nu pot decide pentru ei înșiși, pentru că există influențe sau, într-un caz mai grav, presiuni din exterior. Oricât de greu sau de frustrant ar fi să treci prin așa ceva, ajung la aceeași concluzie: contează mai mult evoluția studenților respectivi ca tineri adulți. Multe dintre informațiile de la școală se uită, dar rămâne ce este cu adevărat util. Din acest motiv cred că ajută mai mult să știi, de exemplu, cum să gestionezi o situație cu care ai mai avut de a face (într-un fel sau altul) decât să-ți aduci aminte o anumită noțiune teoretică, pe care oricum trebuie s-o aplici într-un context practic pentru a avea rostul ei. Apreciez enorm oamenii care, în final, reușesc să găsească ceva potrivit lor după ce termină o facultate care nu i-a atras. Unii se integrează în acel domeniu, iar alții se reprofilează, iar eu văd, în ambele cazuri, curaj și determinare.

 

Este necesar să ajungi la niște concluzii

 

Acum trei ani simțeam că am reușit să ajung foarte departe în evoluția mea (din orice punct de vedere), dar nu știam că mă vor aștepta atâtea dezamăgiri și momente în care nu eram cu adevărat bine. Ce-i drept, și acum simt că m-am dezvoltat foarte mult, doar că încerc să fiu mult mai calmă în aceste momente în care nu sunt bine. Ce vreau să spun este că perioada facultății m-a învățat să fiu mult mai asumată, să gestionez mai bine situațiile tensionate și să am încredere în abilitățile mele. Recunosc că indiferența, ignoranța și refuzurile pe care le-am tot primit m-au afectat mai mult decât trebuia, dar mi-am dat seama de fiecare dată, în final, că anumite locuri nu erau pentru mine. Le erau menite altora. Au fost situații în care m-am simțit ba descurajată, ba inutilă, ba proastă, iar asta m-a îngrijorat foarte mult. Nu pentru că aveam convingerea că sunt așa, ci pentru că ajungeam să am o părere negativă despre mine și nu meritam să mă privesc așa. Știam că îmi pun foarte multe piedici.

Dacă sfârșitul unei etape nu ar veni cu câteva concluzii relevante, acest lucru mi-ar da de înțeles că (aproape) totul a fost în zadar. Și pentru că de fiecare dată când mă uit printre postările de pe Facebook realizate înainte de 2017 îmi vine să-mi pun mâinile în cap, îmi dau seama că astfel de dovezi ale evoluției mele ar trebui să existe mereu, pentru a-mi confirma cât de evidentă este tranziția de la vechea la noua eu. Chiar și acum, după absolvire, simt că anii de studenție nu sunt inutili. Nu mă refer la noțiuni pe care trebuie să ți le însușești, ci la experiența de viață care se formează punând cap la cap toate momentele prin care am trecut.

Într-adevăr, revenirea la facultatea offline a fost cea care m-a ajutat să ajung la concluziile despre care spuneam mai devreme, dar nu aș exclude perioada facultății online. Știu că se fac o mulțime de comparații între generații, care pun accent pe așa-zisa comoditate de care am avut parte, împreună cu ideea de facultate care nu prea este facultate. Da, nu știu ce înseamnă facultatea în varianta ei normală, dar știu ce înseamnă să ai întrebări, convingeri, îndoieli. Toate legate de acest context. La început, m-am întrebat dacă am ales specializarea care să mi se potrivească și care să mă ajute cu adevărat pe viitor. Apoi, în momentele în care simțeam că nu mă descurc atât de bine, m-am întrebat dacă am șanse să încep o carieră în domeniul pe care mi l-am ales, în condițiile în care mă pasionează atât de mult. Eu văd astfel de întrebări benefice, poate chiar necesare. Sunt o mulțime de persoane care se simt dezorientate, pentru că își aleg un domeniu care nu le place sau care nu li se potrivește. Și da, mulți profesează în alt domeniu, iar eu cred că problema pornește, de multe ori, de la școală. Fără un mentor, fără teste de orientare în carieră ș.a.m.d. adolescenților le este foarte greu să aleagă cea mai bună variantă. Nu exclud, totuși, și varianta că anumite pasiuni încep să-și piardă din importanță cu trecerea timpului.

Inclusiv acum, după ce mi-am susținut lucrarea de licență, simt că nu sunt suficient de pregătită pentru un job în comunicare (o spun la nivel larg), ceea ce este normal. Totuși, a mai devenit o normalitate să fii refuzat, sau pur și simplu ignorat, atunci când aplici pentru un job, din cauza lipsei de experiență. Din acest motiv m-am tot gândit la aptitudinile mele. Nu înțelegeam cu ce greșesc atât de mult încât să nu am nicăieri vreo șansă. Bineînțeles că m-am întrebat și în sesiune, în anumite cazuri, de ce munca mea nu era apreciată așa cum era de așteptat. Acest lucru se poate întâmpla oriunde și oricând, până la urmă. Totuși, spre bucuria mea, de cele mai multe ori am fost încurajată să vin cu ideile și părerile mele, care nu au fost respinse. Mi-am propus să acord importanță doar părerilor cu adevărat pertinente; și nu încerc să-mi atribui calități ieșite din comun, pentru că știu că am avut și momente în care puteam să mă descurc mult mai bine. Uneori mă străduiam prea mult; ba părea forțat din exterior, ba eforturile mele de a face totul așa cum trebuie nu duceau spre un rezultat mulțumitor. Oamenii sunt subiectivi și pot înțelege asta chiar și atunci când mă simt neîndreptățită.

 

Este important să ai încredere în deciziile tale

 

Am auzit de nenumărate ori discuții care pornesc de la nivelul de dificultate al unei facultăți (aș zice, mai degrabă, al unei specializări). Cu siguranță că nivelul de dificultate diferă, așa cum diferă și calitatea cursurilor de la o instituție la cealaltă, dar acest lucru nu ar trebui să ducă la desconsiderare. Alegerile pe care le facem trebuie să fie pentru noi, nu pentru ceilalți. Da, într-adevăr, sunt persoane care aleg o facultate doar pentru a avea studii superioare și nu-i acordă atât de multă importanță. În același timp, alte persoane aleg facultăți care îi depășesc, din diverse motive. La rândul meu, știu care îmi sunt limitele, de aceea nu pretind niciodată că pot mai mult. Cu riscul să fie redundant ceea ce spun, este demn de apreciat să termini o facultate și să profesezi în domeniu sau să-ți cauți ulterior adevărata pasiune, așa cum este de apreciat și să termini o facultate care ți-a plăcut și căreia te-ai dedicat, indiferent dacă a avut un nivel de dificultate crescut sau mai puțin crescut. Nimeni nu ar trebui să-ți distrugă bucuria de a absolvi un ciclu de studii. 

Acum, pe final, vă spun că o să dați și la facultate de oameni care nu se implică suficient în proiectele de echipă și se bazează pe alții, sau oameni care apelează la anumite metode prin care să-și asigure succesul pe plan educațional (și lista poate continua). Încercați să stați departe de ei! Dacă aveți posibilitatea, păstrați legătura cu cei care au fost ca voi și vă pot oferi sfaturi (am fost, sunt și voi fi dispusă în continuare să fac și eu asta, deci aștept un semn dacă e cineva care a citit până aici și crede că pot fi de ajutor).

Vă încurajez să vă autoanalizați, fără a fi duri cu voi înșivă, astfel încât să vă puteți recunoaște capacitatea de dezvoltare și, în același timp, limitele firești. Nu putem pretinde că ne-am descurca în orice context, așa cum nu putem pretinde, în momentele noastre mai puțin bune, că nu suntem în stare de nimic.

Aa, și încă ceva: dacă v-ați propus să faceți voluntariat pe timpul facultății, aș avea câte ceva de povestit și în acest context, dar până atunci...

 

                                                                                                                    

                                                                                                                    Ne citim curând!